Atunci când cineva ne jignește, cel mai probabil că acea persoană este foarte nefericită. Cei fericiți nu ofensează oamenii care stau la cozi, nu se ceartă în transport, nu își bârfesc colegii. Oamenii fericiți sunt într-o altă realitate. Ei nu simt nevoia asta.
Astăzi aș vrea să îți povestesc o parabolă foarte bună, deși e scurtă, despre fratele bogat care avea o soră săracă…
Ea se întreținea vânzând lapte și legume din grădină. Pe timp de vară, fata vindea la marginea drumului ciuperci și fructe de pădure, iar iarna trăia din ceea reușea să adune. Fratelui îi era rușine cu sora lui și niciodată nu o invita la el în oraș, și mai ales în casa lui plină de lux și bogăție. Fata nu ținea supărare pe fratele său și întotdeauna, cu orice ocazie, îi transmitea întregii lui familii daruri pe care le pregătea cu propriile mâini.
Ea niciodată nu cerea nimic de la frate. Întotdeauna îl trata cu înțelegere și respect. Fata avea o căsuță mică și modestă, o parcelă mică de pământ și câteva animale prin curte.
Au trecut mulți ani… și într-o zi fratele a fost trădat de partenerii săi de afaceri. Soția l-a părăsit de dragul altui bărbat, feciorul nu mai comunica cu el, casa i-a fost confiscată pentru datorii. Abia atunci și-a amintit fratele de soră și a mers în sătuc la ea…
Când a ajuns să-și vadă sora, a aflat că ea o ducea foarte bine: avea ( află ce se mai întâmplă pe CiteStiri.com ) patru vaci, o mulțime de porci, o mașină nouă în garaj, cu care ducea produsele în oraș, doi copii învățați iar masa plină de bucate alese și delicioase.
Fratelui i-a stat rușine… a început să-și ceară iertare, iar sora nu era deloc supărată, i-a propus și adăpost și de lucru.
Morala este următoarea: Nu-ți uita meleagul care te-a născut și nu întoarce spatele sângelui tău!
Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
– Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
– Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
„Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie!”
(Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis)
