Știri CoronavirusȘtiri Social

Fals: Oamenii din Moldova sunt plătiți ca să confirme că rudele lor au murit de COVID-19 (VIDEO)

La 9 iunie curent, un video postat pe Facebook de către un antreprenor din municipiul Chișinău, Sergiu Postică, a stârnit zeci de mii de reacții, distribuiri, comentarii, după ce acesta a menționat că are dovezi că nu ar exista infecția de coronavirus.

El a mai declarat că știe cazuri când familiile unor persoane decedate ar fi primit în ultimele luni anumite sume de bani, pentru ca în certificatele de decese să fie indicată cauza morții – coronavirus. Unele persoane au aprobat prin comentariile și aprecierile lor afirmațiile lui Postică, menționând că și ei cunosc astfel de cazuri în unele localități din țară.

Portalul Stopfals.md a documentat câteva din cazurile semnalate, însă nici unul nu s-a confirmat. Inspectoratul General de Poliție (IGP) nu a oferit un răspuns dacă s-a autosesizat în baza declarațiilor lui Postică, deși portalul Stopfals.md a solicitat opinia instituției acum o săptămână.

Sergiu Postică este co-fondatorul firmei GRANDELYSEE SRL, afacere care gestionează un restaurant luxos din municipiul ( găsește noutățile pe CiteStiri.com ) Chișinău. În ultima perioadă, el este foarte activ în mediul online. La 9 iunie curent, Postică a publicat pe pagina sa de Facebook un video (pe care ulterior l-a șters) în care punea la îndoială existența infecției de COVID-19. „Există sau nu există coronavirus în Moldova? Am informații venite de la mai mulți oameni că se falsifică datele… Toate țările din zonă au ieșit și e totul bine, la noi 260 zilnic la ce populație avem. Unde-s cazurile acestea, unde se află?”. El afirmă că oamenii îl sesizează în privat și-l informează despre mai multe cazuri de decese. „O grămadă de lume e indignată și sunt convinși că toată asta e o falsificare (…).

În Chișinău sunt trei mii de cazuri de COVID. Am raportat la numărul de populație, se primește 0.3 procente(…). Fiecare din noi, în 200 de oameni trebuie să găsească unul care are COVID. Acum gândiți-vă la voi, știți pe cineva care are COVID? Majoritatea dintre noi n-o văzut nimic absolut. Vreau să ating altă temă, decesele în Moldova. Se falsifică masiv(…). Eu până la capăt nu am înțeles de ce? Stau și mă gândesc, trebuie să fie un motiv economic, trebuie să fie ceva o legătură la mijloc. Uitați-vă, se duc oameni să-i înmormânteze și se apropie de rude și le spune, dați să scriem că-i de COVID. Am caz concret la care ieri i-au făcut de 40 de zile, că a murit mama la cineva. Și le-au spus că, categoric scrieți COVID acolo”, scrie S. Postică.

El mai afirmă că știe câteva cazuri concrete de mituire. „Dar am cazuri care au acceptat bani. Cel puțin trei cazuri, unde la două le știu și suma. La una știu că-i patru mii de lei, la una știu că-i două mii de lei. Le-au dat bani la oameni, pentru ce? Ca să arate numărul mai mare de morți de COVID? Pentru ce? Aparent nu-i logică, am stat și am analizat”, spune Postică, făcând trimitere la o înregistrare video a preotului Sergiu Ivanov din satul Vărzărești din raionul Nisporeni. În înregistrare video, preotul spune că un bătrân din localitate ar fi decedat, iar poliția ar fi încercat să scrie că a murit de COVID-19 atunci când la fața locului au venit să constate decesul.