Știri Social

Doliu în medicina românească. Doctorul Ion Cucu a murit într-un accident

O veste tragică a lovit medicina românească.

Unul dintre cei mai buni medici chirurgi a murit.

Doctorul Ion Cucu şi-a pierdut viaţa într-un accident.Vestea tragică a fost dată pe Facebook de unitatea medicală în care acesta lucra.

Medicul Ion Cucu era unul dintre cei mai respectaţi doctori, iar cei care au ajuns pe ( descoperă noutățile pe CiteStiri.com ) mâinile lui au avut mereu doar cuvinte de laudă.

Mesajul transmis de foştii colegi ai medicului Ion Cucu este extrem de emoţionant.”O veste prea dureroasă şi o pierdere imensă pentru întreaga echipă. Anunţăm cu inimile îndurerate că, în urma unui accident, a plecat dintre noi unul dintre cei mai talentaţi şi devotaţi lucrători ai sistemului medical – chirurgul Ion Cucu.

Ai plecat dintre noi prea devreme coleg drag, lăsându-ne un gol imens. Adresăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace”, este mesajul transmis de colegii medicului Ion Cucu, după ce acesta a încetat din viaţă.O.P.