Sport

Crina Pintea: „Încercaţi să judecaţi mai puţin. Vă roagă fata aia de la ţară”

În urmă cu 12 ani, o adolescentă neobișnuit de înaltă dintr-un sat din Bacău îi scria, ajutată de profesorul de matematică, o scrisoare lui Gheorghe Tadici, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria handbalului românesc.

E un amănunt pe care acesta din urmă îl amintește de fiecare dată când are ocazia, ca și cum publicul ar încerca deliberat să-l ocolească. Cel mai titrat, dacă vreți.

Omul a deschis răvașul la Zalău, în fața sportivelor pe care le pregătea atunci: „Uite, bă, vedeți cât sunt de căutat?”.

Era vorba tot despre el. I-a transmis fetei să vină la Roman, unde avea meci ( găsește noutățile pe CiteStiri.com ) de campionat două luni mai târziu. I-a oferit 5 minute, la finalul cărora i-a spus că vorbise pentru ea să se prezinte la antrenamentele junioarelor de la Oltchim.

A fost singurul lucru pe care Crina Pintea l-a obţinut uşor în cariera ei. Greu de îndurat au fost îndoiala, izolarea şi mai ales răutatea celor din jur − care-i spuneau mereu că nu va reuși și că ar fi mai bine să se întoarcă acasă, „la ea, la țară”.

La 19 ani, când a semnat primul contract de jucătoare profesionistă, a ales Zalăul dintre toate ofertele, pentru că era Tadici acolo. Avea prioritate cel care o ajutase să-și împlinească visul de a juca handbal.

Au urmat 5 ani de coșmar, cu umilințe greu de suportat.

*

În fiecare sport din România există un „cel mai titrat”. Cocoțat pe soclul lui, acest om este, de cele mai multe ori, unul de la care primești doar flegme și înjurături.

Fiindcă vede în sportivi niște soldați cărora el le asigură solda și pe care el i-a salvat de la niște vieți mărunte.

După ce a reușit să „dezerteze” de la Zalău, la finalul contractului, Crina a jucat în Germania și apoi în Franța. A început să se bucure, în sfârșit, de handbal.

Recent, în decembrie 2018, a fost inclusă în echipa stelelor Campionatului European din Franța. La finalul competiției, a fost transferată de campioana continentală Györ de la fostul ei club, Paris 92.

A debutat în derby-ul cu Ferencváros, marcând 8 goluri din tot atâtea aruncări. A fost desemnată cea mai bună jucătoare a etapei în Liga Campionilor, după ce a înscris 9 goluri în meciul cu CSM București.

Are 28 de ani și spune că e fericită.

De la Zalău însă, titratul antrenor nu uită. Și continuă să administreze coșmarul. A început 2019 „lăsând la o parte modestia”, într-un interviu din presa locală.

„Lăsând la o parte modestia, dacă ea nu avea șansa să mă întâlnească, probabil acum era o fată care avea școala profesională agricolă de la Podul Turcului terminată, și atât.

Sunt tipul care a învățat acum 35 de ani să nu aștepți recunoștință de la sportivi, elevi și soldați.

Așa că nu aștept nicio recunoștință. Însă întotdeauna viața și Dumnezeu le aranjează pe toate. De un singur lucru îmi pare rău, că nu poate să întoarcă capul și să vadă de unde a plecat”, spune Tadici în interviul pentru sportulsalajean.ro.

Crina Pintea a întors capul, acceptând să retrăiască o parte dintre traumele cauzate de fostul ei antrenor. Urmează o confesiune făcută cu inima strânsă.

Crina Pintea, sărbătorind un gol la noua sa echipă, Györ. Foto: Arhiva personală