Mister elucidat în cazul bebelușului de numai 3 zile, găsit abandonat în ger, într-o casă părăsită din Balș.
Polițiștii au reușit să o găsească pe mama care și-a lăsat copilul în urmă, într-o cutie de carton, iar felul în care și-a motivat femeia gestul i-a lăsat mască pe anchetatori.
Vineri, un copil de numai trei zile a fost găsit într-o casă abandonată din satul Morunești, comuna Morunglav, în Olt. Alarma a fost dată de un trecător care, auzind plânsetele micuțului, a sunat la numărul de urgență. Oamenii legii l-au găsit pe micuț într-o cutie de carton și au tot încercat să dea de mama acestuia.
Cine este femeia care și-a abandonat copilul de 3 zile
Potrivit Eveniment de Olt, femeia se numește Tatiana Truță, are 40 de ani, este originară ( vezi ultimele știri pe CiteStiri.com ) din satul Ghioșani și lucrează pe post de infirmieră la Spitalul Orășenesc Balș. La numai trei zile după ce a născut, femeia și-a lăsat copilul într-o cutie, îmbrăcat și acoperit cu o pătură. Uluitor este că infirmiera nu îl abandonase de tot, ci se întorcea în mod regulat la casa părăsită, pentru a-l alăpta pe micuț.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bebeluș, de trei zile, a fost abandonat într-o cutie din carton, într-o casă părăsită din Morunglav. Copilul era în viață, îmbrăcat și învelit cu o pătură. A fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru investigații. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat-o pe mama acestuia, o femeie de 40 de ani, din localitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
