Deși nu a fost prezentă la înmormântarea mamei sale, vedeta susține că și-ar fi luat rămas bun de la aceasta.
Motivul pentru care nu a mers să își conducă mama la groapă îl ține doar pentru ea, motivând că
detaliile sunt mult prea intime ca să povestească ce s-a întâmplat de fapt .
„A fost o presiune foarte mare pentru mine.
E greu de explicat în cuvinte ce am avut eu, ce am simțit eu, iar legătura dintre mine și respectul pe care i-l port și lucrurile pe care le fac acum când nu mai este nu o să le povestesc.
Mi se par prea intime”, a spus Gabriela Cristea la Acces Direct.
”Se simte vinovată de ceea ce a făcut, îi este ruşine.
Nu era mai importantă emisiunea decât mama ei când ştia că nu mai are mult de trăit”, spunea mătuşa Gabrielei Cristea, la aceeași emisiune.