UN TÂNĂR DIN BIHOR S-A SINUCIS DE REVELION DUPĂ CE A PIERDUT LA PĂCĂNELE TOȚI BANII PE CARE I-A CÂȘTIGAT LA MUNCĂ, ÎN GERMANIA

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Tămășeu, județul Bihor, și-a pus capăt zilelor după ce a pierdut la păcănele

toți banii pe care i-a câștigat la muncă, în Germania.

Acesta a fost găsit fără suflare chiar de părinții lui, într-o anexă a locuinței.

Totul s-a întâmplat în noaprea de Revelion. Cei care l-au cunoscut susțin că acesta avea probleme cu jocurile de noroc. La finalul anului trecut, tânărul a intrat într-o sală, unde a pierdut toți banii pe care i-a economisit după un an în care a lucrat în Germania.

Un tânăr din Bihor s-a sinucis după ce a pierdut la păcănele. Când a avut loc tragedia
Ulterior, a amenințat că se va sinucide dacă nu primește alți bani de la părinții lui. Îngrijorată, mama lui a rămas acasă toată ziua, pentru a-l supraveghea. Vineri seară l-a anunțat, însă, că pleacă la niște rude în apropiere, timp în care s-a produs tragedia.

Un echipaj medical s-a deplasat la faţa locului, dar, din păcate, tânărul nu au mai putut fi salvat.

Anul trecut, în noiembrie, un alt bărbat s-a sinucis tot din cauza jocurilor de noroc
Nu este, din păcate, primul caz de acest gen. Anul trecut, pe 8 noiembrie, un bărbat în vârstă de 40 de ani și-a pus capăt zilelor după ce ar fi pierdut o sumă importantă la păcănele. A fost găsit într-o hală de producție din curtea BJATM. Acesta era căsătorit și avea doi copii.

“Polițiștii au fost sesizați despre faptul că, pe raza municipiului Iași, a fost găsit un bărbat spânzurat. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, a fost dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă”, au precizat, la momentul respectiv, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Citește și