România

Un medic de pe TikTok explică de ce nu trebuie să fie sărutați morții. Riscurile la care se expun cei vii

Dr. Viktor Ivanovik a vorbit despre riscurile la care se expun persoanele care își sărută rudele decedate, atunci când le conduc pe ultimul drum.
Un videoclip postat de un medic din Moldova a ajuns viral pe rețelele de socializare. Specialistul, care a strâns o comunitate de aproape 300 de mii de urmăritori pe TikTok, a explicat recent de ce nu ar trebui să fie sărutați morții, atunci când sunt conduși pe ultimul drum.
La ce riscuri se expun persoanele care își sărută rudele decedate?
Viktor Ivanovik, un doctor din Moldova care a ajuns viral pe TikTok datorită filmulețelor prin intermediul cărora face educație medicală, a explicat de ce nu ar trebui să fie sărutate persoanele decedate. Chiar dacă pentru mulți dintre noi
acesta este un mod de a ne lua rămas-bun de la cei trecuți în neființă,specialistul a explicat că există numeroase riscuri la care ne expunem fără să știm: „Niciodată nu săruta pe cel răposat! 9 ore după deces, țesutul corpului începe să se descompună. Bacteriile corpului în stare de descompunere prind să iasă la suprafață. Factori de risc: pierderea mirosului, practic în totalitate!”, a scris medicul Viktor Ivanovik, pe contul personal de TikTok.
Majoritatea internauților au apreciat sfaturile medicului, însă au recunoscut că nu au ținut cont de astfel de riscuri, atunci când s-au aflat în asemenea situații: „Mi-am pupat tatăl și aș mai face-o de un milion de ori! Pot să pierd și gustul și mirosul, este tatăl meu!”, „Sincer, nu cred că rezistă cineva să nu își pupe părintele pe mână sau frunte ultima oară. Eu am pupat mâna tatălui meu pentru ultima oară”, „Este greu când te desparți de cineva drag.
Spre exemplu un copil, mamă, tată, frate, etc. Poate aveți dreptate științific, dar într-o asemenea situație e greu”, „Cele mai bune sfaturi de care sunt 100% satisfăcut și le respect”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților, publicate pe contul de TikTok al doctorului Viktor Ivanovik.