Marina Voica (83 de ani), interpreta piesei “Și afară, plouă, plouă!“, a scotocit în albumul cu amintiri și a publicat pe contul ei de Facebook o fotografie din anii tinereții. Alături de marea artistă apar în cadru alte trei vedete cu voci de aur, toate fiind și acum un exemplu de cochetărie.
Celebra solistă Marina Voica a strâns peste 1000 de like-uri, din partea fanilor, cu fotografia de arhivă, în care apare alături de alte trei dive din anii comunismului, Margareta Pâslaru, Olimpia Panciu și de inegalabila Angela Similea. Mesajul postat de Marina a fost pe placul
internauților: “Asta a fost echipa cea mai tare. Acum avem peste 70 de ani. Dar tot pe baricadă. E o provocare pentru cei care ar putea să gândească altfel“.
De altfel, cântărețele îndrăgite de români și-au păstrat și acum eleganța, iar vocea este tot la cote maxime. Marina Voica cântă chiar și în
discoteci, fiind iubită de toate generațiile. Dar, și dansează pe scenă, în pantofi cu tocuri înalte. În plus, are aceeași greutate din anii studenției, 53 de kg. Vedeta locuiește la Breaza, unde, pe vreme de pandemie, se gospodărește singură.
Cât o privește pe Margareta Pâslaru (76 de ani), ea adoră rochiile lungi și pălăriile colorate. Interpreta melodiei „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” a povestit despre activitatea sa, într-un interviu pentru OK! Magazine:
„Pasiunea e-acel ceva ce-ţi dă putere, ca sorbind venin să crezi că-i miere”.
Este un vers dintr-o compoziţie proprie din anul 1972. Îmbrăţişez solitudinea creatoare, savurez avangarda, am rămas un spirit liber. Muzica înseamnă dăruire, contopirea simţirilor cu spiritul.Depinde. Îmi descarc ideile la pian, cizelez armoniile, textul.
Apoi lucrez cu orchestratorii. Urmează programarea înregistrării pentru care mă pregătesc studiind interpretare. În altă zi, revin la mixaj. Timpul liber ocazional este productiv şi el, citesc, învăţ, studiez, dau curs unor invitaţii la evenimente culturale.
În funcţie de locul în care trebuie să ajung, îmi schiţez singură costumul, îmi aleg ţinuta vestimentară”.
Cât o privește pe Angela Similea, nu renunță nici ea la ținutele elegante, deși are 73 de ani, fiind mereu o apariție de revistele de modă. Vedeta locuiește atât în România, cât și în America, alături de fiul ei, Sorin Hilgen (46 ani).