Maria Buză este o actriță impecabilă, care aduce bucurie publicului spectator și telespectator. Unde apare răsar zâmbetele pe chipurile celor care o văd. Nu există să fie supărată pe scenă, decât dacă interpretează un rol.
În ciuda imaginii senine pe care o afișează, Maria Buză, are, la fel ca toată lumea, dureri și amintiri grele pe care le cară cu ea, în ciuda trecerii anilor.
Amintirea din copilărie care a marcat-o pe Maria Buză
Îndrăgita actriță și cântăreață, Maria Buză, a dezvăluit care este amintirea ce o chinuie încă de când era mică. Vedeta spune că era un copil alintat, însă suferea enorm când părinții o duceau la săptămânal, și o luau acasă în weekend.
I se părea crunt să se întoarcă acolo lunea, dar era nevoită. Actrița crede că acea perioadă marcantă din copilăria ei și-a pus amprenta peste adultul ce avea să devină.
M-au alintat foarte mult. Lunea mă duceau la săptămânal și mă mai luau vinerea. Era o tragedie în sufletul meu, vă dați seama, lunea când mergeam acolo, a spus Maria Buză pentru Ok Magazine.
Acum Maria Buză își dă seamă că este prea emotivă, ba chiar spune că aude mereu din partea celor din jur că este prea plângăcioasă și se emoționează rapid, dar toate vin din acea perioadă a copilăriei ei. Nu este ceva ce poate schimba, pentru că s-a întâmplat, a afectat-o și amintirea este încă vie.
Lumea spune de multe ori despre mine că sunt prea emotivă, plângăcioasă. Dar cred că perioada aceea din copilăria mea într-un fel își spune cuvântul. Atunci, când starea mea afectivă se duce în amintirea aceea, simt că mă prăbușesc, a declarat Maria Buză pentru OK Magazine.
Maria Buză: Mă bucură cele mai simple lucruri
Maria Buză și-a dorit de la o vârstă fragedă să devină balerină, dar posibilitățile financiare ale familiei sale erau limitate, motiv pentru care visul ei nu s-a îndeplinit. A devenit, însă, una dintre cele mai mari actrițe și cântărețe din țara noastră, foarte iubită și apreciată de publicul român.
Puțini sunt cei care știu că Maria Buză trăiește viața din plin și se bucură de cele mai simple lucruri. Toate îi aduc fericire și împlinire sufletească. S-a mutat la țară, are opt pisoi și doi câini, și spune că rețeta fericirii este să te bucuri de ceea ce ai, să nu îți dorești nimic mai mult și să nu regreți ce ai pierdut.