Simona Halep are parte o nouă lovitură. Sportiva riscă să nu mai poată participa la Turneul Campioanelor, programat la finalul lunii octombrie, în Statele Unite ale Americii (SUA).
Lovitură dură pentru Simona Halep. Sportiva ar putea rata Turneul Campioanelor. Care este, de fapt, motivul
Simona Halep riscă nu mai poată participa la Turneul Campioanelor, programat pentru finalul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, organizat în Texas, din cauza operației la nas pe care a suferit-o recent.
Sportiva a apelat al rinoplastie pentru a scăpa de deviația de sept, luând astfel modelul de la Novak Djokovic care, din cauza acestei probleme, nu putea respira cum trebuie și leșina pe teren.
Decizia tenismenei arată că dorește să cucerească titlul la Australian Open de la Melbourne.
Pe lângă faptul că nu va putea participa la acest turneu, sportiva riscă să piardă și cecul de minim 500.000 de dolari, oferit jucătoarelor care ocupă primele cinci poziții la nivel mondial.
Prosport.ro spune că tenismena nu a avut de ales, subliniind că medicul Daniel Popescu a avertizat-o cu privire la riscul infecțiilor respiratorii.
El a spus că acestea sunt mai dese iarna, cu toate că antibioticele care sunt administrate în timpul operației protejează împotriva unor complicații.
Dacă Simona Halep ar fi decis să se opereze după terminarea sezonului, atunci aceasta ar fi putut avea probleme din cauza că mucoasa nazală este sensibilă în această perioadă.
Cât a plătit Simona Halep de fapt pentru operaţia estetică de la nas
Recent, Simona Halep a fost supusă la o operație de rinoplastie, iar cel care a făcut intervenția chirurgicală a fost Dr Daniel Popescu, care are o metodă individualizată care nu necesită pansament în interiorul nasului.
Operația la care a fost supusă sportiva noastră presupune o vindecare în două faze: prima fază: zece zile postoperator (inflamația țesuturilor), a doua fază: trei, patru luni postoperator, cu supraveghere medicală pentru evitarea fibrozei (cicatrizarea internă).
Dr Daniel Popescu a explicat marți că 75% din pacienții săi își revin complet și se externează la opt ore după intervenția chirurgicală.
Cu toate acestea, Simona Halep a preferat să rămână o noapte în clinica lui și să plece abia a doua zi dimineața acasă.
Simona Halep a fost intubată oro-traheal, iar perioada de repaos post-operator durează o săptămână întreagă, timp în care sportiva noastră va ține pansamentul pe nas.
De regulă, se formează echimoze (vânătăi) în jurul ochilor, care pot persista cinci, zece zile. Nasul ei va rămâne edematiat și își va reveni abia peste zece zile.
Potrivit ProSport, operația ei a costat 5.200 de euro.