Daniela Crudu, la munte, în rochie mini! Cum arată însărcinată în aproape 6 luni
Daniela Crudu este tot mai aproape de cel mai important moment din viața ei.
În câteva luni, fosta asistentă TV va deveni, pentru prima dată, mamă.
Însărcinată în aproape șase luni, Daniela Crudu (33 de ani) este în culmea fericirii și așteaptă cu nerăbdare ziua în care își va strânge bebelușul în brațe.
Daniela Crudu, în rochiță mini, la aproape 6 luni de sarcină Deși burtica se observă deja, așa cum e normal, cu ochiul liber, vedeta nu se sfiește să poarte ținute provocatoare. Daniela Crudu și-a obișnuit fanii de pe Instagram să o vadă în ținute care îi pun formele în evidență.
Și continuă să facă acest lucru, chiar și însărcinată. De curând, fosta asistentă de la „Un show păcătos” s-a fotografiat, în timp ce se afla la Predeal.
Aceasta apare într-o rochiță mini, neagră, la care a asortat o pereche de mănuși și niște cizme de aceeași culoare
Daniela Crudu poartă la gât și un colier care completează perfect outfit-ul.
Vedeta a blocat opțiunea de a primi comentarii din partea internauților pentru poza respectivă. Dar un detaliu controversat care se poate observa în poză este prezența paharului cu vin în mâna ei.
Daniela va avea o fetiță. Ce nume va purta micuța La începutul lunii decembrie,
Daniela Crudu a anunțat în emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena Stars că va aduce pe lume o fetiță. Mărturisește că, împreună cu iubitul ei, a ales și numele pe care aceasta îl va purta.
„M-am gândit. Dacă e fată să fie Daiana. Tot cu D. Pe mine mă cheamă Daniela și pe el Daniel și ne-am gândit așa, Daiana ’, a spus vedeta la Antena Stars.
Numele Daiana este de origine latină și înseamnă divin, zână, ceresc, luminos. Citește și: La ce a renunțat Daniela Crudu de când este însărcinată: „Nu mai mănânc deloc”. Ce spune despre iubitul ei Nașterea urmează să aibă loc în primăvara anului viitor.