Au trecut trei ani de când faptele lui Gheorghe Dincă au ieșit la iveală, odată cu dispariția Alexandrei Măceșanu. Astăzi, 12 august, ar fi trebuit să se dea sentința finală, iar Dincă a recunoscut că a violat-o pe Alexandra.
Gheorghe Dincă a recunoscut, din închisoare, că a violat-o pe Alexandra Măceșanu. Astăzi, 12 august, era așteptată pronunțarea sentinței finale în dosarul Caracal. Acesta a negat că ar fi ucis-o pe Alexandra, dar susține că ar fi supus-o mai multor chinuri.
Gheorghe Dincă a recunoscut, din închisoare, că a violat-o pe Alexandra Măceșanu
Despre Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu se crede că au fost răpite, violate și ucise de Gheorghe Dincă în același mod. Cu toate acestea, după trei ani, cazul încă nu a fost rezolvat.
„S-a mers pe măsluire. Toate probele din dosar, văzute de oamenii de ştiinţă şi specialişti, duc că nu există probe şi eu nu am săvârşit acele orori.
Am două capete de acuzare, sunt acuzat de două omoruri, de două profanări de cadavre, de două traficări de persoane, de două violuri. Din tot ce s-a întâmplat, tot ce s-a întâmplat este un viol.
Pentru că persoana respectivă, care i-am plătit … pe Alexandra. Este adevărat.
Pentru că m-a scos din minţi şi nici nu a vrut să restituie banii şi nici să presteze …treaba a degenerat şi atunci am luat-o cu forţa.
Recunosc şi indiferent ce ar fi, asta aşa s-a întâmplat”, a spus Gheorghe Dincă într-un interviu acordat pentru gandul.ro.
Gheorghe Dincă susține că a fost torturat de forțele de ordine
Gheorghe Dincă a menționat că nu a bătut-o pe Alexandra Măceșanu, ci că el a fost supus violențelor, după ce, timp de aproximativ trei ore, forțele de ordine s-au aflat în casa sa.
Mai mult decât atât, acesta a mai adăugat că Alexandra și Luiza „sunt plecate în Turcia, duse de cineva”, pentru a se face bani de pe urma lor.
„Acest Buţă Ştefan care le-a răpit de la mine.
Acest Băluţă Ştefan, un tip din Bucureşti. … Am fost bătut şi nevoit să iau asupra mea şi am acceptat … mi-au zis … « câte persoane ai omorât? Numai astea două? ».
Şi în timpul bătăii am zis « nu două, două sunt îngropate la mine în curte ».
După aceea s-a declanşat nebuia să caute cu excavatorul şi nu s-a găsit niciun os uman. Credeţi-mă, alea sunt făcături”, a mai spus Gheorghe Dincă.
Sentința care trebuia dată astăzi a fost amânată, iar următoarea a fost programată pentru data de 9 septembrie.
Alexandra Măceșanu a dispărut pe data de 24 iulie 2019 și a sunat la poliție ziua următoare.
Autoritățile au ajuns acasă la Gheorghe Dincă abia 19 ore mai târziu, dar tânăra nu se mai afla acolo.