Florin Piersic, cu vocea tremurândă: Nu cred că mai am timp să mă întâlnesc cu publicul. La vârsta mea te gândești la ce urmează.
Unul dintre cei mai mari și mai iubiți actori pe care i-a avut România a făcut în Ajun o declarație tristă. Florin Piersic i-a transmis lui Dan Negru că e sceptic că va mai avea ocazia să se întâlnească cu publicul.
„Vă rog să nu tăiaţi la montaj chiar tot din ce am povestit. Ştii de ce? Nu o să-ţi placă ce îţi spun. Dar nu cred că o să mai am timp să mă întâlnesc cu dumnealor (n.r. – cu publicul). Orice om, la o anumită vârstă, se gândeşte şi ce urmează”, a precizat Florin Piersic la Antena 3. Marele actor a mărturisit că în pofida experienței colosale pe care o are, de fiecare dată când apare în fața românilor e copleșit de emoții.
Florin Piersic, unul din cei mai iubiți actori români va împlini 86 de ani pe 27 ianuarie 2022
Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiţi actori români, împlinește la începutul anului viitor venerabila vârstă de 86 de ani. Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj.
Pe parcursul bogatei sale cariere, a interpretat zeci de roluri pe scena Naţionalului bucureştean, în piese ca „Act veneţian” de Camil Petrescu, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, „Idiotul” după F.M. Dostoievski , „Logodnicele aterizează la Paris” de Marc Camoletti, „Cartea lui Ioviţă” de Paul Everac şi multe altele, conform Agerpre, care citează TNB.ro.