Este oficial! Pensiile vor fi majorate. De când vor primii seniorii mai mulți bani

Vești bune pentru români! Pensiile vor fi majorate, astfel seniorii vor primi mai mulți bani.

Ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că pensiile vor fi majorate și a vorbit, de asemenea,

despre jaloanele pe care România le-a asumat în fața Bruxelles-ului prin PNRR, dat fiind faptul că riscăm să pierdem mulți bani.

Pensiile vor fi majorate

„Și anul acesta am avut o indexare de 12% în ceea ce privește pensiile. Este drept că aceasta se calculează raportându-se la inflația de anul anterior, dar sunt prioritatea, noastră, grija noastră și indiferent cum ar fi aceștia vor avea și anul viitor o formă de ajustare a pensiei cu inflația și puterea de cumpărare și situația economică din țară”, a declarat ministra Muncii.

„Analizând jaloanele din PNRR și condiționările, prin noua lege vom avea următoarele principii: diferența de stagiu complet, toate veniturile pentru contribuții la stat, indemnizație socială și pensii pe contributivitate, o echilibrare pentru condițiile speciale și deosebite de muncă, perspectiva ieșirii la pensie la vârsta egală, egalizare care se va face treptat până în 2035, posibilitatea de a continua activitatea de muncă și după vârsta de 65 de ani și o serie de bonificații la pensie”, a continuat aceasta.

Se vor elimina inegalitățile din sistemul de pensii

Alte priorități importante ale autorităților sunt reorganizarea pensiilor și eliminarea sau scăderea inegalităților în sistemul de pensii din România.

„Cel mai important aspect pe care românii trebuie să îl știe este că avem în atenție reorganizarea pensiilor. În primul rând, pentru cei care au pensii mici, aceștia trebuie să beneficieze de o creștere.

Este important de știut că vom avea o creștere a indemnizației minime astfel încât să avem pensionari cu venituri mai bune.

Echipa de la Ministerul Muncii va face tot ce îi stă în putere astfel încât românii să se bucure de o nouă lege a pensiilor care să genereze echitate, dar și să aducă fiecărui român stabilitate și ideea unei pensii cel puțin decente(…) Toate aceste acte normative nu pot fi făcute fără partea de sustenabilitate. Deci, există trei variante pe legea pensiilor, pe fiecare dintre ele Banca Mondială ne pregătește și un impact. Toate aceste simulări sunt pentru momentul în care noua lege a pensiilor va intra în vigoare”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.

Citește și