Carmen şi Klaus Iohannis știu cum să se relaxeze. Cuplul prezidențial a fost fotografiat vineri, 29 martie 2024, pe un teren din județul Alba, deplasându-se spre o destinație deosebită.
Evoluția pozitivă a condițiilor meteorologice a fost favorabilă pentru președintele țării și soția lui. Foto
Carmen şi Klaus Iohannis, pe terenul de golf în weekend
Intersecția golfului cu politica nu este un fenomen recent și nici nu ia prin surprindere românii. Carmen şi Klaus Iohannis au profitat de prognoza meteo favorabilă pentru a se liniști la sfârșitul unei săptămâni pline de lucru.
Cuplul prezidențial a fost surprins relaxându-se la Pianu de Jos, în județul Alba.
Ziarul Unirea a făcut publică o fotografie cu Carmen și Klaus Iohannis, care în orele de amiază ale zilei de vineri s-au deplasat pe terenul de golf din Pianu de Jos, din județul Alba. Nu este prima dată când cuplul prezidențial vine aici în anul curent. Au ales aceeași locație și în urmă cu două săptămâni.
Cum s-a îmbrăcat cuplul prezidențial pentru ieșirea pe terenul de golf de la Pianu
Terenul de golf Paul Tomiță din localitatea Pianu de Jos este una dintre locațiile preferate ale președintelui Klaus Iohannis, când vine vorba despre relaxarea prin activități sportive. În aceeași zonă se află și Domeniul Schiabil Șureanu din Munții Sebeșului.
Atât Carmen Iohannis, cât și Klaus Iohannis au optat pentru ținute deschise la culoare pe terenul de golf. Soția președintelui a fost văzută îmbrăcată într-un top alb, în timp ce liderul de stat a ales să se îmbrace în pantaloni scurți albi, asortați cu un tricou portocaliu aprins și adidași albi.
Reacțiile românilor: „Acolo să rămână, în loc cu verdeață!”
„CÂND TE DOARE ÎN COT DE ROMÂNIA ȘI, DACĂ SE POATE, CHIAR DE NATO. A MUNCIT PREA MULT!”/ „NU M-AR MIRA SĂ-L VĂD JUCÂND ALĂTURI DE PREȘEDINȚII RUSIEI, CHINEI, COREEI DE NORD ȘI ALȚI CASAPI AL PROPRIULUI POPOR. UN NEMERNIC EL, DAR ȘI EU, CĂ L-AM VOTAT”, SUNT DOAR DOUĂ DINTRE REACȚIILE ACIDE ALE UTILIZATORILOR ONLINE CARE AU AFLAT CĂ PREȘEDINTELE S-A RELAXAT LA GOLF.
Au fost și români care nu s-au supărat de faptul că cei doi soți de la conducerea țării au ales să se liniștească la final de săptămână. În schimb, ei au luat peste picior alegerea, făcând haz de necaz:
„ACOLO SĂ RĂMÂNĂ, ÎN LOC CU VERDEAȚĂ! FĂRĂ DURERE ȘI FĂRĂ-NTRISTARE!”/ „AVEM UN PREȘEDINTE CARE FACE MIȘCARE. BRAVO!”/ „SPORTIV, FRUMOS!”/ „ARE OVERTIME DE RECUPERAT”.
Golful, jocul sportiv care a ajutat la relaxarea multor relații diplomatice tensionate
În altă ordine de idei, știm că golful are rădăcini adânci în domeniul diplomatic. Datând de după al Doilea Război Mondial, lideri precum președintele Dwight Eisenhower erau cunoscuți pentru faptul că jucau golf cu personalități cheie din politică.
Rundele de golf au servit drept câmpuri de luptă blânde, aici lideri politici purtând discuții importante într-un cadru mai privat. În cadrul unor astfel de activități, războaiele au fost evitate și alianțele au fost întărite, totul pe fundalul verde îngrijit și al sportivității sociale.