România

Cultura și beneficiile hreanului. De ce este denumit și aurul din grădină

Hreanul este o plantă perenă, cu un gust picant, deosebit și care este întrebuințat atât în gastronomie, cât și în
medicină.
Acesta este cunoscut, cel mai des, sub formă de sos de hrean, sau, în stare crudă, folosit adesea la prepararea murăturilor.
Cultura hreanului
Hreanul este o plantă cu foarte puține cereri față de factorii de mediu, putând să reziste la temperaturi de până la -30 de grade Celsius.
De asemenea, nu are nevoie de multă lumină și, datorită sistemului radicular bine dezvoltat, rezistă bine și în perioadele secetoase.
Tocmai de aceea, hreanul nu trebuie să primească multă apă, riscând să-i putrezească rădăcinile. Cele mai optime zone pentru cultivarea hreanului sunt cele cu apa freatică superficială.
Totuși, hreanul este pretențios atunci când vine vorba despre sol. Solul optim trebuie să fie bogat în humus și elemente minerale, fiind necesară fertilizarea cu gunoi de grajd mărunt.
Așadar, solurile optime sunt cele cu textură mijlocie, argilo-nisipoase, în caz contar, rădăcinile nu se dezvoltă la capacitate maximă, iar legumele vor fi de calitate inferioară. Ph-ul optim este curpins între 7 și 7,5.
Una dintre cele mai importante lucrări înainte de plantarea propriu zisă este uniformizarea solului, având scopul de a preveni băltirea apei în anumite locuri.
Culturile premergătoare pot fi tomatele, mazărea sau fasolea. Cu o toamnă înainte de plantare este recomandată fertilizarea cu gunoi de grajd, folosind 40-50 tone pe hectar gunoi de grajd, prin arătură la 30-40 cm.
Cel mai adesea, cultura este înființată cu ajutorul butașilor scoși din partea centrală a rădăcinii și se păstrează peste iarnă în nisip, urmând să fie plantați anul viitor, în lunile martie – aprilie.
Butașii se plantează la distanță de 30-60cm între plante, în funcție de spațiu, cu ajutorul lingurilor de plantat.
Lucrări de întreținere
Printre cele mai importante lucrări de întrețiere regăsim prășitul în perioada de vegetație, de mai multe ori. Pentru a obține legume de calitate superioară, în perioada verii se poate face copcirea ramificațiilor rădăcinilor.
Beneficiile hreanului
Hreanul mai este cunoscut și sub denumirea populară de aurul din grădină, fiind folosit încă din Antichitate drept remediu natural. Grecii și romanii își legau frunzele crude pe cap pentru a scăpa de dureri.
Ceaiul făcut din florile hreanului ajută organismul să lupte contra gripelor și răcelilor. Iuțeala atât de specifică hreanului este benefică pentru tratarea bolilor respiratorii și a reumatismului.