România

Ce Poți Să Pățești Dacă Dormi Cu Geamul Deschis.

Știri
Specialiștii spun că ne putem odihni mai bine dacă dormim cu geamurile deschise, însă acest lucru poate deveni periculos pentru sănătate. Aceștia avertizează că ar fi mai bine ca ferestrele să rămână închise dacă dorim să ne ferim de probleme.
Dacă crezi că te odihnești mai bine când ferestrele sunt deschise, probabil că ai dreptate. Specialiștii spun că ne putem simți mai energici dacă dormim cu geamurile deschise, însă atrag atenția asupra efectelor pe care acest obicei le poate avea asupra sănătății.
Ce poți să pățești dacă dormi cu geamul deschis
Unele persoane pot jura că se odihnesc mai bine dacă au parte de aer din belșug, așa că preferă să țină ferestrele deschise. Este adevărat, susțin specialiștii care consideră că poate fi și periculos să lăsăm geamurile crăpate. Iată despre ce este vorba.
Dacă locuiești într-o zonă periculoasă, este evident faptul că s-ar putea să nu fie cea mai bună idee să ții ferestrele deschise noaptea. Există o șansă mare ca cineva să pătrundă în casă, chiar dacă alegi doar să rabatezi geamul.
Acest scenariu, desigur, este mai probabil dacă stai la parter. Cu toate acestea, chiar dacă locuința sau dormitor sunt la etaj, se pot auzi sirenele poliției, ambulanței sau alte zgomote care deranjează somnul.
Mai mult, dacă ai alergii foarte grave și se întâmplă să fie primăvară, polenul poate pătrunde cu ușurință în camera ta și, dacă ești sensibil la el, te poți trezi cu ceva probleme.
Totuși, dacă trebuie neapărat să ai ferestrele deschise noaptea, există filtre/plase pe care le poți folosi pentru a ține la distanță polenul. Dezavantajul este că fluxul de aer este mai slab.
Nu în ultimul rând, trebuie să ții cont și de vremea de afară atunci când te gândești să dormi cu ferestrele deschise. În primul rând, dacă stai într-o zonă deosebit de umedă, mai bine închizi ferestrele și apelezi la aerul condiționat.
Pe de altă parte, dacă este toiul iernii și 10 grade afară, ține ferestrele închise pentru că întreaga locuință se va răci.
De asemenea, dacă locuiești într-o zonă puternic industrializată, cel mai probabil, nu vei beneficia de aer proaspăt din exterior. Nu este un secret că aerul puternic poluat din exterior nu este bun pentru sănătate.
Un lucru pe care îl poți face pentru a trata acest aer este să utilizezi un purificator de aer în dormitorul tău. Deși acest lucru nu va rezolva complet problema, va face ca aerul să fie mai sănătos.