Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital cu pancreatită acută: „M-am confruntat cu o durere groaznică”

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai îndrăgiți oameni din lumea mondenă. Acesta este foarte dedicate muncii și se suprasolicită în orice proiect se implică. Designerul se luptă de ani de zile cu o problem de sănătate ce îl mai scoate din ritmul alert pe care îl are.
Cătălin Botezatu a ajuns la spital cu pancreatită acută
Cătălin Botezatu a ajuns la spital, luna trecută din cauza unei pancreatite acute, iar medicii din Timișoara l-au preluat pentru a-i acorda îngrijirile medicale de care a avut nevoie. Acestuia, i s-a impus un regim.
Creatorul de modă s-a confruntat cu o durere la nivelul abdomenului și al pancreasului, iar diagnosticul nu a fost ușor de suportat: pancreatită acută. Aceasta este o boală care se poate agrava rapid, dacă nu se iau măsuri la timp, dar din fericire, Cătălin Botezatu s-a conformat imediat:
„Cu inima stau bine, am fost ușor bolnav acum vreo lună. Am făcut o mică pancreatită acută, pentru prima oară în viața mea țin regim, că nu țin de obicei regim și sunt disperat de atâta piure, salate, focacia, că asta pot să mănânc, și de apă plată. Adio băuturi alcoolice sau șampanii și prăjituri, asta e, unii sunt norocoși, dar sunt ok. O perioadă mai lungă trebuie să țin regimul, oricum primele două luni sunt mai grele, a trecut o lună’, a declarat pentru „VIVA”.
Cătălin Botezatu, tratat la un spital din Timișoara
Creatorul de modă a fost tratat la un spital din Timișoara și se bucură că nu a fost nevoit să se opereze:
„Veneam de la Monaco și am aterizat pe aeroportul din Timișoara și acolo mi s-a întâmplat. M-am confruntat cu o durere groaznică la nivelul abdomenului și bineînțeles al pancreasului. A fost spontană”, a povestit el pentru aceeași sursă.
Citește și