România

Breaking news! Vestea primita de parintii studetei criminale de la Medicina despre fiica lor, Carmen Bejan

Carmen Satran a primit o veste de ultima ora in inchisoare! Studenta criminala de la Timisoara a fost eliberata conditionat de judecatori, dupa 13 ani, desi primise o pedeapsa de aproape 20 de ani!
Judecătorii au considerat că ucigașa cu sânge rece a făcut destulă pușcărie, din condamnarea de 19 ani și
8 luni, așa că au dispus ca aceasta să devină contribuabil la bugetul de stat, pentru pensiile speciale, potrivit spynews.ro.
„Admite propunerea formulată de comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Gherla şi, în consecinţă: 1.
Dispune liberarea condiţionată a persoanei private de libertate Șatran Carmen, condamnată la pedeapsa de 19 ani 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 144/2014 a Tribunalului Arad, pe data rămânerii definitive a sentinţei. 2.
Atrage atenţia condamnatei că, în cazul în care va comite o nouă infracţiune, se poate dispune revocarea liberării condiţionate. 3.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. 4.
Stabileşte suma de 313 lei reprezentînd onorar pentru avocatul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, domnului avocat Şinca Radu-Teodor.
Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Pronunţată prin punerea sentinţei la dispoziţia intimatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 01.08.2022”, au decis magistrații.
Carmen Șetran a fost condamnata pentru o crimă odioasă în 2009, în care un bărbat de 65 de ani, de
etnie roma, din Timisoara, pe nume Trifu Schrott, a fost ucis cu 50 de lovituri de cuțit, iar cadavrul lui a fost apoi tranșat.
Crima a fost săvârșită împreună cu iubitul ei, Raul Sergiu Florea, iar conflictul ar fi pornit de la bani,
după ce tânără a oferit servicii sexuale victimei, iar bărbatul a refuzat să plătească.
Victima, Raul Sergiu Florea, făcea parte din comitetul romilor care se ocupa de judecata țigănească.