Georgina Rodriguez are 28 de ani, crește cinci copii, are zeci de milioane de admiratori în toată lumea și se iubește cu starul fotbalului, Cristiano Ronaldo.
Cu toate acestea, argentinianca arată și se comportă ca o femeie normală, iar pozele cu ea la plajă vorbesc despre cât de frumoasă e naturalețea. Iubita lui Cristiano Ronaldo, surprinsă pe iaht, în Ibiza.
Georgina Rodriguez este urmărită de aproape 40 de milioane de fani pe Instagram, așa că poate influența cu orice apariție a ei. Femeia care se iubește cu Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din lume, are o naturalețe admirabilă.
Publică poze cu ea fără machiaj și fără să fie trecute prin filtrele și programele de editare foto, iar atunci când paparazzi o surprind la plajă nu se sinchisește deloc. Nu se acoperă, nu se frustrează, ba dimpotrivă. Își etalează, mândră, rotunjimile atât de sexy.
Iubita lui Cristiano Ronaldo, cu celulită, „colăcei” și „aripioare”
Argentinianca și iubitul ei, portughezul Cristiano Ronaldo (37 de ani), au fost fotografiați în vacanță la Ibiza, pe un iaht. Pe trupul jucătorului de fotbal puteai învăța anatomie, însă tot a fost eclipsat de frumoasa Georgina, care era senzualitatea întruchipată în costum de baie. Tânăra de 28 de ani nu și-a acoperit burtica, posteriorul sau coapsele cu vreun pareo și nici nu a făcut vreo criză de nervi atunci când i-a văzut pe paparazzi care le-au deranjat liniștea. Din imagini se vede clar că bruneta are „aripioare”, „colăcei”, celulită, dar că nu face un capăt de țară din asta.