Un bărbat în vârstă de 45 de ani și a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea s-a lovit frontal de un autobuz al Societății de Transport București.
Medicii ajunși la fața locului l-au resuscitat aproape o oră, însă fără succes. Polițiștii au deschis o anchetă.
Accidentul a avut loc în jurul orei 23. Din primele informații se pare că șoferul mașinii ar fi intrat într-o depășire și s-a lovit frontal de autobuzul care venea din sens opus. Niciun călător nu se mai afla în acel moment în mijlocul de transport în comun.
Martor: Am văzut șoferul care era înăuntru încarcerat, n-avea nicio șansă, cred eu. I-am luat pulsul, nicio șansă. Nu pot să-mi dau seama ce a fost în capul lui să faci o depășire. Oricum RATB-ul e destul de mare în condițiile în care e foarte luminos în față și l-ar fi văzut din față.
Bărbatul care conducea autobuzul a fost auzit povestindu-le polițiștilor o altă ipoteză.
Femeie: Ar fi fost amândoi în linie dreaptă, niciun obstacol în față. Apoi BMW-ul a tras de volan înspre autobuz.
Reporter: Așa din senin?
Femeie: Da, asta am auzit cât dădea domnul șofer de la autobuz declarații.
Martorii spun că în urma impactului cu autobuzul, mașina s-a învârtit de câteva ori pe carosabil și a ieșit apoi în afara acestuia. A fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerări pentru a scoate victima dintre fiarele distruse.
Medicii de pe SMURD ajunși la fața locului l-au resucitat minute în șir pe bărbat însă fără succes. Trupul neînsuflețit a fost preluat de o ambulanță de la medicină legală. Celălalt conducător a scăpat fără răni grave.
Claudiu Costea, subcomisar Brigada Rutieră: Șoferul autobuzului din cadrul Societății de Transport București a fost testat cu aparatul alcool test, rezultatul indicat fiind zero.
Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri, pentru câteva ore.