România

Alertă roşie! Putin a dat lovitura celei mai mari puteri din Europa

Stiri Romania
Germania a activat joi cel de-al doilea nivel al planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, care aduce şi mai aproape ţara de măsura raţionalizării, după scăderea drastică a livrărilor de gaze ruseşti prin gazoductul Nord Stream, informează AFP.
Planul de urgenţă are trei nivele: de alertă, de alarmă şi de urgenţă. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a activat deja primul nivel al planului de urgenţă la începutul lunii martie.
Nivelul de alarmă înseamnă că există o perturbare în aprovizionarea cu gaze care a condus la o deteriorare semnificativă a situaţiei aprovizionării. Cu toate acestea, piaţa este în continuare capabilă să facă faţă perturbării şi nu este nevoie de intervenţia statului.
Activarea celui de al doilea nivel a planului de urgenţă vine la câteva zile după ce grupul rus Gazprom a redus în mod semnificativ livrările de gaze prin gazoductul Nord Stream. Potrivit autorităţilor germane, livrările de gaze ruseşti prin conducta Nord Stream au fost reduse cu 60%, iar Gazprom susţine că de vină este o problemă de mentenanţă la conductă.
„Nu trebuie să ne păcălim singuri. Reducerea livrărilor de gaze este un atac economic asupra noastră din partea preşedintelui rus Vladimir Putin. Este evident că strategia lui Putin este să creeze insecuritate, să majoreze preţurile şi să ne divizeze ca societate. Cu asta ne confruntăm”, a declarat Robert Habeck.
Odată cu activarea celui de-al doilea nivel, Guvernul de la Berlin va furniza o linie de credit de 15 miliarde de euro pentru umplerea depozitelor de gaze. În plus, la va fi lansat un model de licitaţie în această vară pentru a încuraja consumatorii industriali să economisească gaze naturale.
Cel de-al treilea şi ultimul nivel al planului de urgenţă, bazat pe modelul Uniunii Europene, respectiv a „nivelului de urgenţă”, ar permite Berlinului să introducă raţionalizarea consumului de gaze pentru a putea repartiza volumele între particulari, administraţie şi industrie.
„Sper că nu vom ajunge niciodată în această situaţie”, a declarat Robert Habeck, referindu-se la acest scenariu de coşmar pentru prima economie europeană, unde grupurile industriale, în special puternicul sector al chimiei, consumă cantităţi imense de gaze naturale.
Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat miercuri că Rusia ar putea să oprească complet livrările de gaze spre Europa şi de aceea continentul trebuie să se pregătească pentru acest scenariu.