România

1.000 de lei pentru românii cu venituri mici. Au fost emise deja 1,6 milioane de carduri pentru alimente şi mese calde

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că au fost emise aproximativ 1,6 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde.
Obiectivul este ca săptămâna viitoare să se depăşească pragul de 2 milioane de carduri, a mai transmis ministerul. Sunt 1.000 de lei de persoană, bani care vor fi distribuiți în patru tranșe, până la finalul anului.
”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început, la 10 iunie, distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”.
Până în prezent, au fost emise aproximativ 1,6 milioane de carduri, iar pentru săptămâna viitoare preconizăm că va fi depăşit pragul de 2 milioane. Reamintim că măsura, una istorică pentru ţara noastră, vine în ajutorul unui număr de aproximativ 2,5 milioane de români”, anunţă, miercuri, MIPE, într-un comunicat de presă.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului),
2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Detalii despre carduri
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cine primeşte voucherele sociale:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.